Catre tatal meu

Tastez de zor, adancita in scris, si el sta la cativa pasi de mine. Prea putin banuieste ca el este protagonistul randurilor pe care le scriu – de ce si-ar bate capul cu ceea ce fac aici? Urmareste aproape cu aceeasi religiozitate zilnica buletinul de stiri, dupa ce in prealabil si-a facut misiunea de sot minunat si a condus-o pe mama, fara a neglija si celelalte roluri pe care le joaca alternativ, in fiecare zi. Pare un spectacol antic de teatru, schimband o “parsu” cu o alta, masca de sot cu cea de tata, cea de tata cu cea de prieten de nadejde, cea de prieten cu cea de confesor, de administrator, de cafegiu simpatic, de baiat mucalit, de gospodar, de om responsabil, de tanar optimist intr-un trup matur, si in fine, de cap de familie..

In cateva ore va fi ajuns la 52 de ani ai vietii, dar pare ca sufletul lui nu cunoastea ingradirea rigida a certificatului ori a altor asemenea inscrisuri stupide care nu fac decat sa te demoralizeze si mai mult si sa iti sadeasca in minte, necontenit, sentimentul straniu si frustrant ca tinaratea ti se scurge printre degete ca nisipul fin si inselator. Graunte cu graunte intr-o clepsidra a timpului, intr-o scurgere perpetua si ineludabila. Asa e existenta multora, dar nu si a lui tata. El mereu a stiut sa isi dozeze efortul, sa se menajeze, sa isi puna mintea si sufletul in folosul unor lucruri inaltatoare.. dintr-o hazlie perspectiva juridica, as spune ca este uzufructarul vietii sale. Se bucura de tot ciorchinele zemos al secundelor, minutelor si zilelor fara a ii consuma substanta, substanta care pare a lua iarasi si iarasi acelasi circuit. Noi, majoritatea, suntem simpli proprietari, nuzii proprietari, care isi au viata in maini, dar lasa sa li se scurga inutil, ca o forma goala de continut.

Joie de vivre – iata unul dintre numeroasele motive pentru care il admir pe tata. Numai ca nu ii spun; pentru ca asa sunt eu, orgolioasa. Adesea, imi este rusine ca tata face atat de multe pentru mine si eu nu pot sa ii spun in fata ca il pretuiesc, in ideea ca “tata trebuie sa stie ca eu ma pot descurca si singura”. Dar nu e asa, sincer. Imaginea lui tata imi apare in minte de o gramada de ori de-a lungul unei intregi zile. De mica, mi-am cultivat o imaginatie personalizata, o memorie afectiva, in sensul ca orice personaj masculin din carti (care nu intamplator era erou, bun samaritean, mecena etc.) avea chipul lui tata. Nu va pot da exemple acum, dar jur ca mintea imi era invadata de tata; pentru ca asa este si el in realitate..

Casnicia alor mei s-a axat mereu pe democratism, iar tata face parte din acea infima categorie de barbati-buni la toate; cand eram mica, lectiile la literatura si arte erau in grija mamei, in timp ce tata imi elucida mistere legate de istorie, fizica, matematica si geografie. Inclusiv biologia, unde incerca rabdator “sa invatam impreuna” structura interna a ochiului. Uneori stateam impreuna pana la miezul noptii sa ma ajute cu referate – tot la biologie.

Tata mi-a tinut companie in cofetariile din centru, la teatru, la opera, in desele mele promenade prin fast-fooduri, in parcuri si, imi amintesc, odata am ajuns si pe un stadion. Castigam sustinerea mamei si apoi il rugam insistent, accentuand ca am si acordul ei, sa imi dea cativa banuti sa imi iau cornuri de ciocolata Chipicao cu surprize. Stia ca voiam sa completez tot albumul si ca nu as fi fost neaparat mare amatoare de cornuri si atunci nu voia sa imi strice bucuria.

Dar tata era si drastic cand trebuia – desigur, gena severitatii bunicului se transmisese doar in parte, astfel ca eu nu am avut parte niciodata propriu-zis de “bataia rupta din Rai” cu care incerca sa ma sperie. La mine functiona coltul, pentru ca asta era punctul meu slab – privarea de libertate si miscare. Apoi, ca un facut, tot tata era cel care ma indemna sa mai ies din inchisoarea mintii si a cartilor si sa mai iau o gura de aer proaspat. Spre dezamagirea lui, chiar daca ieseam afara, tot cu cartile in brate mergeam. Asa ca nu rezolva nimic.

Imi era drag pentru felul lui indemanatic de a face macaroane cu branza sau cartofi pe plita; cand incepusem sa intru si eu in bucatarie, ma mai indruma (dar, din nou, eram prea orgolioasa sa accept vreun sfat).

Tata este afectuos si accepta in sinea lui ca eu sunt o mica meschina si profit ca are o slabiciune pentru mine. Fata de alti tati asupra carora timpul lasa urme adanci, el tot se mai strecoara in camera mea din cand in cand si ma dezmiarda si alinta – “Cristi..”. Si eu iarasi, ca in atatea alte dati, il reped si sunt nesuferita, apoi cand sunt singura, ma emotionez si ma dojenesc singura pentru individualismul meu.

Datorita lui, barbatii cu mustata nu imi par asa fiorosi (multi ii asimileaza cu oameni agresivi), ci, dimpotriva, imi creeaza o senzatie de apropiere paternala, de protectie si de incredere totala. Datorita lui tata imi plac barbatii inalti, datorita lui, ochii albastri imi par mai blajini decat oricare altii si mersul apasat si hotarat imi inspira siguranta. De mica si chiar mai incolo il vedeam pe tata in multi barbati, aproape asemenea unui totem a carui amintire iconica imi incununa sufletul. Tot in gradinita, de exemplu, in ziua cand asteptam un fotograf pentru niste “poze de pici”, m-am asezat in fata obiectivului si sufletul imi palpita la gandul ca poate fotograful (care avea alura lui tata) este chiar el..  Aceasta admiratie pe care o suprim adesesa, o ingrop sub nerecunoastere si bravare, este de fapt cea mai mare dovada a iubirii mele. Daca o zi ar incepe fara o vorba sugubeata din partea lui, un sarut pe frunte, o imbratisare atunci cand ma astept mai putin, o cana cu lapte adusa in timpul sesiunii, un Bethoveen maret ce rupe tacerea din biroul lui si o vorba duioasa.. nu, nici nu trebuie sa inceapa altfel zilele mele, pentru ca mi-e dor de el si atunci cand imi e aproape.

La multi ani, tata drag! Sa-ti fie ziua toata un vis si zilele ce au sa vina – o minune!

Imagining butterflies

It’s winter, but who gives a damn/

About those caterpillars which will soon emerge in the holly land of spring/

Which will undergo metamorphosis and leave their fat, pitiful skin?

Disgusting, gross larva, that everybody loathes/

They’ll make you squeak and want them to squeak while being squashed/

But wait till they become almighty and give you a valuable lesson/

The outside is redundant; don’t they also say that for a person?

So what if it’s a miriapod, it’s not just a make-believe/

Listen to what it has to say, cause nature doesn’t deceive/

Love ‘em butterflies when they can fly – how cute/

Hate them when newly born or about to die; how cruel/

But they are still the same, like it or not, it’s true/

Like you armless bro or hunchbacked sister  – would you love them less?

That’s their lesson for you, be wise and admit it/

Cause butterflies live 1 day for you to perceive it.

Pretutindeni.. drept

Ma trezesc cu stufosul “Caz Pelican” langa mine al lui Grisham. Iar n-am rezistat tentatiei de a mai parcurge cateva pagini inainte de culcare.. 2 crime la Curtea Suprema din State si ambitia unei anonime studente la Drept de a le gasi explicatia – solutia perfecta pentru un somn reconfortant, intrecand cu mult chiar si triptofanul din laptele de toate zilele. Cortizolul meu scade, ceea ce e imbucurator.

Deschid televizorul. Mona Pivniceru despre noua sefie CSM care se scalda in apele tulburi ale conspiratiilor si colaborarilor cu Securitatea. Un preambul excelent la ziua de azi.

Imi iau in camera snackuri and other treats, fac cateva exercitii de mobilitate si incep. 4 spete, 1 carte, multe articole, o Constitutie aparent inofensiva in subtirimea ei. Bineinteles ca aparentele insala. Va fi o zi lunga care isi va gasi deznodamantul abia maine in zori, caci duminica nu mai e de mult zi de odihna, ci de examene tracasante care iti amagesc si iti sfasie dulcele somn de ora 8.

Back in business (and in shape)..

Dreptul Constitutional

Nu stiu cum sunt altii, dar multe dintre amintirile copilariei mele s-au legat de nedumerirea si ezitarea infiripate fata de “Constitutie”. Fara a mai spune ca probabil “constitutionalism”, “exercitarea puterii”, “promulgare” ori “revizuire” ar fi depasit cu mult sfera mea de cuprindere de la vremea aceea.
Crescand, ca multi de varta mea, alaturi de emblematicele “actualitati” de la televizor ori radio, preluam aproape instinctiv si reproduceam cu atata stapanire de sine ideile emise de crainici, exegeti, de vesnici analisti cu ochelari, acaparati de propriile lor convingeri, de teoreticienii care isi facea simtita prezenta prin acea voce nazala, specifica, inconfundabila, didactica – as spune – , si in sfarsit, de practicienii care isi dezvoltasera empiric simtul probator. Acestia, iata, care pareau sa detina proprietatea celor mai obscuri si halucinanti termeni si sa tina pasul cu polemici aprigi si replici virulente, fara concursul primitivei legi a talionului, – acestia imi inculcasera ideea “Constitutiei absconse”. Preeminenta, notorietatea, indelungata ei dezbatere imi creau panica : in ce zi oare voi dobandi atata siguranta de sine si locvacitate, incat sa vorbesc despre ceva univoc si inaccesibil celor multi?
N-am cazut, totusi, in dizgratie; ce copil nu prefera jocul concret in locul jocului abstract si derutant al propriilor nelinisti? Continuam sa copilaresc in propriul univers, fara sa realizez ca el se extindea, firesc, cu fiecare nou lucru invatat. In scurt timp, aveam sa invat ca inafara perimetrului familial (si familiar!) exista o societate, oameni care devin toti cetateni, in parte guvernati si guvernanti, dar care toti se supun unei legi fundamentale. Inaccesibila Constitutie se arata mai larga, mai blanda cu cel neinitiat, iar faptul ca facultatea mi-a readus-o in cale, ca izvor de drept al unei materii de sine statatoare, cu “o coloane vertebrala” proprie, mi-a inlesnit invatarea.
Am inceput sa indragesc Dreptul Constitutional, pentru ca nu este o materie pur teoretica, limita, care cade sub incidenta uneia si aceleiasi intrebari monocorde si deconcertate : “are aplicabilitate, soltuii pentru cazuri concrete?”. Daca numitul X este expropriat fara temei, Y este legat fedeles pentru a nu opina in contra unei autoritati statale, iar lui Z i se suprima orice libera initiativa, invocam neconstitutionalitatea unor asemenea acte. Frumusetea materiei rezida, totusi, in faptul ca avem si un “panacee”: sanctionarea faptelor neconforme cu Constitutia, conform principiului suprematiei acesteia si a garantiilor juridice care decurg din acest principiu.
Conditie sine qua non a oricarui stat de drept, Constitutia este cea care, intr-o exprimare plastica, ne invaluie in “mantia juridica: ce ne apartine de drept inca de la nastere. In mod automat, devenim cetateni, putem revendica drepturi, putem accede liber la valorile culturale nationale (in consecinta, citind nu vom sfida Constitutia, contrar opiniei generale tot mai impetuoase), putem adresa petitii, incheia ori desface o casatorie, ne putem bucura de un nivel de trai decent si de un mediu sanatos.
Firesc, ne intrebam care ar fi rolul dreptului constitutional, daca Legea Fundamentala pare a-l eclipsa prin cuvantul impunator pe care il are aceasta? Apeland iarasi la recuzita poetica, dreptul constitutional este “glasul normelor”, iar Constitutia, “portavocea” acestui glas, care propaga pe cale de lege de prim rang idei de organizare si functionare in stat. Apeland chiar la cel mai rudimentar haiku (oricat de bizara ar fi asocierea), vom constata ca insusi dretul constitutional poate fi concentrat in :
“Ramura de crin,
Relationand in vant
cu puterea lui.”
Dincolo de indoielnica forta de sugestie a poeziei, descoperim exact cele 3 cuvinte care stau la baza oricarei definitii a dreptului constitutional : ramura (de drept), relatii (sociale fundamentale), putere (de stat).
De lege lata, materia dreptului constitutional isi are farmecul propriu si pe masura ce se inmultesc paginile citite ori se tocesc varfurile manualului (fara ca acest lucru sa ma califice in vreun fel!), incepe sa capete sens tot acest conglomerat de cunostinte Diferenta de atributii intre Guvern si Senat? Misiunea Monitorului Oficial (pentru ca cea a celui Neoficial am descoperit-o deja)? Teoria constitutionalismului? Dar articolele invocate in sprijinul drepturilor fundamentale ale oricarui om? Raspunsurile pentru toate acestea, plus multe altele aspecte isi au obarsia in cunoasterea aprofundata a Dreptului Constitutional.
Tratand superficial materia, nu facem decat sa refuzam sa ne cunoastem pe noi insine, refuzam sa dam glas drepturilor noastre si sa ne ducem la indeplinire si obligatiile. Sigur ca nu este o disciplina usoara, dar compenseaza prin numeroasele trimiteri pe care le face catre dimensiunea istorica, cea sociala, catre cutuma si conduita morala a altor state (prin prisma dreptului comparat) sau spete controverse, care au facut inconjurul lumii (cazurile Marbury v. Madison, Texas v. Johnson sau Hamdan v. Rumsfield). Ca norma imperativa prohibitiva, iti este interzis sa faci comentarii non sequitur intr-un cerc de constitutionalisti, daca te asiguri ca:
1. ai schematizat foarte bine materia si nu risti sa scrii pe langa subiect la o lucrare;
2. poti reduce un intreg paragraf la termeni-cheie;
3. cunosti autorul deja celebrei “nu exista constitutie daca ea nu poate fi pusa in buzunar”;
4. ai in vedere si cele mai importante articole din Constitutie, pentru a-ti argumenta un punct de vedere.
In sfarsit, dreptul constitutional imi pare mai mult decat o inlantuire monotona si redundanta de date, pentru ca este monografie a pulsului vietii juridice, economice, sociale si politice, monografie in care, pe de o parte, puterea de stat si, pe de alta parte, fiecare dintre noi suntem pe rand protagonisti. Este un act de vointa sa indragim dreptul constitutional, sa ni-l insusim si sa ne adjudecam pe deplin privilegiul de a participa la acest mecanim complex…
La urma urmei, quod discit, tibi discit!

Se spune…

Ca in cateva zile lumea se va imbraca de sarbatoare, semineurile vor palpai cu aschii de foc vesel, cuptoarele vor fremata molcom si se vor inmiresma cu aroma de cozonaci, vinul reavan si roscovan isi va bolborosi ultimul naduf, asteptandu-si musteriii, iar colindatorii vor umbla in cete, unii mai cu sufletul, altii mai cu desaga. Oricum ar fi, lasati-va spiritul sa cante, sa se bucure, sa zburde, sa se inunde cu cele mai nobile stari si sa se indure de toti care l-au ranit vreodata.

Nu lasati Sarbatorile sa devina un deja vu, o holograma stearsa de atatia ani ce au trecut, si faceti din fiecare Craciun un motiv de a fi mai bun si de a reflecta asupra voastra. Cu riscul de a ma pierde in

clisee sau formule pe care toti le emit numai sub pretextul Sarbatorilor, va spun sa va detasati de tot ce-i lumesc, cotidian, de rutina si sa va dati sansa de a fi umani, omenosi si – de ce nu ? – umanitari. Ajutati, iubiti si daruiti, pentru ca veti primi inzecit.. exista mereu o lege a compensatiei. Fiti aproape de familie, nu va neglijati nici prietenii, pregatiti un mic cadou si pisicutei sau catelului vostru, deschideti usa colindatorilor, ascultati colindele lui Hrusca si, fetelor, faceti turta dulce pentru Mos!

UN CRACIUN FERICIT si un AN NOU PROSPER!!!!!!!!

Ne-om intalni in cer

Cand eram in clasa a XI-a, am citit o carte cu acest titlu, scrisa de Pavel Corut. A fost a doua oara cand o carte m-a facut sa plang. Prima data, eram in clasa a III-a si citisem “Cuore”. Ambele aveau in comun moartea cuiva drag. Oare parcursul de la pamant la stele este reductibil la o jale profana?

Asta ma intrebam si astazi, cand inaintea ochilor mei cineva atat de drag mie, care m-a vazut crescand, evoluand, care mi-a punctat duios anii de scoala timp de aproape 12 ani.. acel cineva era cuprinsa de durere, de zbucium, de oftat, intr-un apartament pustiit. Nu mai rasuna vocea lui in fiecare ungher, fotoliul ramasese subit fara stapan, felinele si ele, fara protector. El s-a stins incet, intr-un fel care nu-i era caracteristic lui, fire dinamica si zeloasa..

Privind-o, am realizat ca sunt atat de naiva si idealista, incat sa-mi permit luxul de a crede in nemurirea celor dragi. Odata mi se va intampla mie.. rational, ar trebui sa ma bucur. Dar ratiunea nu functioneaza mereu inaintea inimii. Poate atunci vor pretui si mai mult amanuntele si gesturile celor dragi mie care acum mi se par atat de naturale si infipte in vesnicie.

Suntem aproape de Sarbatori si este asa de nedrept sa il traiesti prin prisma Craciunului trecut, cand el inca mai era, cand luarea bradului si decorarea mesei erau sarcina lui, cand ghetutele de Mos Nicolae erau mereu pline gratie lui, cand Craciunul era animat de vocea lui puternica si rezonanta. Un spirit redutabil, il stiu, discutam politica si faceam glume pe seama stimabililor patriotarzi, ma indemna sa imi urmez facultatea aleasa si sa muncesc in continuare. “Cristina, ce mai faci?”, imi facea primirea vocea lui inconfundabila.

Vorba dumneaei: ce-a ramas dintr-un om. Un scaun gol si o tacere nenaturala.

La rascruce

Decizii, decizii..

Acum la sfarsit de an, ar trebui sa imi reinnoiesc prioritatile sau sa tin cont, asa cum spune englezul, de New Year’s Resolutions.. Parca prea repede s-a scurs anul acesta si, in mod ilar, nici nu imi dau seama cand. Si asta – nu pentru ca nu as fi trait multe, dar pentru ca toata experienta din acest an mi-a parvenit prin evenimente care s-au inghesuit unele in celelalte pe principiul “Memento mori” (deschid o mica paranteza ca sa va spun ca de curand am aflat, prin intermediul unui testulet destul de pueril, mai degraba decat veros, ca voi muri pe 16 dec 2066, ceea ce nu m-ar surprinde, pentru ca familia mea e recunoscuta ca longeviva ).

Revenind la anul ce e pe cale sa poposeasca in casele noastre.. Desi urasc sa devin prozaica in ceea ce scriu (pentru ca scrisul este unul dintre putinele contexte in care ma pot lipsi de pragamtismul pe care mi-l impune avalansa de informatii, cunostinte, indatoriri zilnice si care imi dau plenipotenta de a ma exprima liber), iata o lista, nici prea scurta, nici prea intinsa (ordinea nu este preferentiala) :

• 2 cuvinte care spun totul : familie si dragoste, pentru ca ele sunt apanajul meu ca om;
• Sa le spun mai des celor dragi ce simt fata de ei;
• Sa imi vizitez sau sa imi sun bunicii mai des (cine nu are un intelept, sa-si ia!
• Sa invat sa invat mai bine (repetitia nu e intamplatoare, chiar imi doresc sa invat calitativ in detrimentul cantitativului; mi-as dori sa imi perfectionez tehnica de invatare);
• Socializarea, pentru ca omul este “zoon politikon” si are apetitul social;
• Prietenii putine, dar stranse;
• Sa zambesc mai des si sa uit sa plang;
• Sa fiu informata, dar neimplicata;
• Sa fac bine cat nu imi fac mie rau;
• Sa imi iau diploma DELE si sa scriu satisfacator;
• Sa imi fac viata mai usoara si sa nu mai salvgardez interesele tuturor ori sa fac pe bunul samaritean cu cei care ma dezamagesc;
• Sa imi ascult intuitia, pentru ca mi-a demonstrat in multe randuri ca avea dreptate;
• Sa mai las de la mine in polemici, chiar daca eu cred ca n-ar trebui;
• Sa ma mai intremez putin si sa respect programul de odihna;
• Sa invat cat mai multe dansuri si sa fiu mai gratioasa in miscari;
• Sa merg mai des la bisericaş
• Sa invat sa inchid televizorul cand incepe sa contamineze ideologic;
• Sa nu renunt la visurile realizabile, dar sa nu imi fac lacas intr-un taram ideatic;
• Sa citesc dupa sesiune carti din alte domenii decat dreptul;
• Sa mizez pe propriile forte si sa nu ma las descurajata;
• Sa fiu justa in ceea ce fac, dar sa nu impart dreptatea;
• Sa merg mai des la opereta si la teatru.

Why not start with you for a change?

Cine ESTE Gheorghe Dinica?

Sa ne imaginam, asadar, ca disparitia lui a fost doar un vis urat, cinic, care si-a incetat tortura si nebuloasa. Despre Gheorghe Dinica vorbim nu pentru ca asa ne prilejuieste aceasta disparitie absurda, ci pentru ca asa se cuvine a fi elogiat un artist deasupra caruia a cazut cortina si care se indreapta discret inspre culise. El nu pleaca, pentru ca e nedemn sa dezamagesti publicul care te aclama si te pretuieste, ci intocmai acelui actor grabit din amintirile Laurei, isi aduna toata forta sugestiva si vana artistica pentru actul de dupa pauza, mai memorabil si mai ravnit. Fii rabdator si iti va aparea inaintea ochilor – acest om-orchestra, “maturator de praf de stele”, care isi dezvaluie firea de artist in numele progresului cultural, al devenirii omului.
Nu trebuie sa fii connaisseur al lumii teatrului ca sa vorbesti despre Gheorghe Dinica. Chiar “civila” fiind (cum sunt numiti in argoul artistilor cei neinitiati, non-actorii), nu pot sa nu recurg la paronimia virtuos/virtuoz, fara a gresi catusi de putin. Intai, pentru ca OMUL din spatele cortinei, boem si placid, adesea jovial, inofensiv, a strans in acesti ani virtuti nenumarate, imbracate toate in hainele intelepciunii. Doi, pentru ca ARTISTUL din spatele cortinei si-a capatat o stea proprie prin faptul ca a cultivat gustul pentru frumos al zecilor de generatii care i-au devenit discipoli ori spectatori. De fapt, cred ca spiritul virtuosului care salasuieste laolalta cu spiritul virtuozului in acelasi trup sunt expresia cea mai pura a omului complet, evoluat.
Imi place Gheorghe Dinica, imi place vocea lui inconfundabila, timbrul cald, cadenta vorbei lui, imi place cantecul si jocul de scena, imi place ca ramane imperturbabil, impasibil la previziunile amenintatoare privind indobitocirea omului modern si ruinarea culturii, si continua sa joace – un spirit morometian (ca si colegii lui), care isi marturiseste profesiunea de credinta : teatrul, caruia ii e vesnic devotat. Imi place ca spirala deliranta a lumii de sub reflectoare nu l-a transfigurat, ci parca timpul l-a aratat si mai modest, mai umil. Imi place mandria si daruirea de/pentru ce face.
El a fost turcul Kadir, alaturi de Beligan si Moraru, acum 4 ani, intr-o seara de noiembrie. Eram o adolescenta simpla, la inceput de liceu, care se minuna inca de grandoarea Teatrului National. El, cu priceperea artisului suprem, dobandite fiindu-i miscarea, replica, limbajul paraverbal, a adus aeca seara sub semnul hohotelor si al destinderii.
Acum, el se pregateste pentru revenirea pe scena, publicul este intr-o incordare muta, tacita, dar reverentioasa. Luminile se sting, una cate una in sala; se aseamana cu niste opaite ori niste lumanari care palpaie molcom. Faldurile cortinei sunt inselator de negre, poate prea negre pentru asteptarile tuturor.. emit o greutate de plumb si o textura de giulgiu. Si totul miroase usor intepator, iarasi inexplicabil de intepator. Asteptarea asta muta e mai tiuitoare si mai deranjanta ca oricand..
….
A fost doar o senzatie bizara, de moment, caci IATA-L! In podoabe de scena, iarasi vesel, iarasi iubitor si ocrotitor fata de publicul sau. Oameni creduli si prosti ce suntem.. Maestrul nu a plecat nicaieri, el doar a zabovit in culise pentru o ultima mica repetitie.
Ia-ne suflarea, Maestre, asa cum faci de fiecare data, iar noi iti vom fi alaturi chiar si la ultima ta suflare.. si vom lacrima, te voi plange indelung atunci. Dar ziua aceea e departe, Maestre, talentul te-a facut etern..

 

“M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”

GHEORGHE DINICA (1934-2009)

Romeo si Julieta – musicalul

Povestea nascuta in Anglia despre doi tineri italieni a fost adaptata in forma de musical de un francez, ca mai apoi sa fie pusa in scena de catre o echipa de realizatori din Ungaria in colaborare cu actori romani.

Din 2001, musicalul a avut un succes rasunator, iar ce am vazut aseara este de departe un spectacol complex : romanticul si tragicul isi dau mana pe fondul unui sincretism ce pare a avea resurse inepuizabile. Daruirea fiecarui personaj si grandoarea fiecarei scene imi ingreuneaza misiunea de a nominaliza O scena si numai UNA. Timp de 2h si 30′ (cu pauza) am fost martora unui spectacol veritabil, si cand spun veritabil, nu denaturez intelesul acestui cuvant. In genere, mediatizarea intensa a unei reprezentatii prinde “mucegaiul comercialului: si practic, ce faci este sa te expui de unul singur mirajului acelui pom laudat. Asta, in genere, desigur..! Dar specialia generalibus derogant, iar “Romeo s Julieta” (muzica&versuri : Gerard Presgurvic; regia : Miklos Gabor Kerenyi/ Kero) nu este o forma fara fond, goala de continut, nu este un interes pecuniar, un produs in ambalaj sofisticat.

Departe de a fi o simpla umbra hamletica in peisajul autohton al artelor, musicalul se impune printr-un scenariu proaspat, actual : doi tineri exponenti ai unor lumi paralele (ce mi-e 1600? ce mi-e 2009?), infrunta orgoliul nemasurat si, in cele din urma, fatal al familiilor lor (Capulet si Montague). Costumele de epoca sunt inlocuite de tinute indraznete, moderne (mai ales cat ii priveste pe dansatori), dialogurile afectate si trase de par abunda in cuvinte recognoscibile in vocabularul tineretului secolului XXI, muzica se “inaspreste” pe ritmuri de rock si pop, machiajul devine mai excentric, Verona cea rupta din soare devine refugiu al demoniacului, sub imperiul razboiului deschis dintre cele doua familii.

Singuri supravietuitori ai acestui paradis destramat sunt Julieta (Diana Nitu/Simona Nae) si Romeo (Mihai Mos/ Jorge), imbatati de dragoste si dorinta de a se casatori in secret. Cand in prima scena cei doi dusmani se privesc ca doua fiare gata de lupta, zarurile par a fi aruncate si soarta celor doi indragostiti – scrum. Sfidand, insa, rigorile si imposibilul, acompaniati de voci cultivate (si de o orchestra fara cusur!), acesti copii nebuni se cununa si isi jura credinta pana la moartea care ii pandeste mai iute decat s-ar fi asteptat.

Conflictul central al familiilor, cel psihologic, precum si cele secundare (Romeo-Paris, Romeo-Tybalt, Mercutio-Tybalt, lady Montague-lady Capulet) sunt stinse de cruzimea mortii fulgeratoare a celor doi. Daca amor omnia vincit, se poate spune ca singura “victorie” a acestor destine tragice este pecetluirea pacii dintre cele doua familii, iar, la scara larga, raspandirea iubirii intre semeni ca unica posibilitate de salvare de la un naufragiu spiritual, de la dezumanizare, desacralizare si indobitocire. Pentru ca iubirea a trait o viata milenara si a salvat vieti; aici, paradoxul face ca aceeasi iubire sa mistuiasca vieti.

M-a uimit cum decorul anacronic si simbolic al operetei “Ion Dacian” s-a imbogatit vizibil, oferind Cezarului ce-i al Cezarului si, in speta, oferind privirii ce i-a fost dat sa i se ofere. Sub ochii mei s-a desavarsit un spectacol care isi merita recunoasterea la nivel mondial si care mi-a transmis niste emotii puternice, complexe si greu de transpus pe hartie. Singura mea recomandare este sa nu va limitati la a viziona filmuletele de prezentare sau la a citi postari poate subiective, poate neconforme cu realitatea de pe scena. Inlocuiti tenisii cu pantofi si clubul cu “templele de cultura” si optati pentru o seara la Opera/Opereta/teatru/Ateneu.

Am toata pretuirea pentru acesti artisti, pentru ca iubesc ceea ce fac si ca natura lor boema, adesea apostrofata, ii indeamna sa isi redescopere umanitatea din ei si sa ii faca si pe ceilalti sa isi dea seama de ea.. Jos palaria pentru arta!

Libertatea înseamnă cultură. O libertate incultă generează anarhie.

Desteptarea dinaintea lui Brumar

Dimineata mijeste de prin palcurile de nori. O alta zi de octombrie care, culmea (!), desi este tot o zi ca si ieri, si ca si maine, si repetitivitatea ei o inscrie in calendarul sempitern al lumii, aceasta alta zi isi reclama dreptul de a fi distincta de suratele ei (fie si cu putin!) si de a-mi darui si ea o frantura de amintire si o bruma de intelepciune. Analizandu-i acest infim “deziderat”, concluzionez ca nu m-am trezit pentru a astepta sa adorm la loc seara… ci pentru a trai!

Multi am uitat sa mai traim si spun cu franchete ca am momentele mele cand uit sa fac acest lucru – cine stie? – din prea multa blazare, impacare cu rutina, cufundare in gandurile goale, stravezii si gesturi mecanice : laitmotivul poeziei umanitatii. De aceea: “Să îţi trăieşti viaţa este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar există.” (Oscar Wilde)

Meditand la doctrine filozofice, deci, ma uit in oglinda si fac un pact cu imaginea care motaie de zor, aproape noctambula: sa traiesc! Mai frumos. Mai en detail, mai minimalist; sa supradimensionez frumosul pitit (inclusiv cel proscris) sub plapuma pornirii instrinctive a fiecarui om : aceea de a nu mai acorda o catusi de mica atentie unor lucruri arhicunoscute si bagatelizate. Vinovat e preconstientul din fiecare dintre noi, vinovat pentru ca ne preseaza sa ocolim florile (pentru ca – nu-i asa? – sunt doar niste flori scurse de esenta si noutate, pe care le-am tot pipait, mirosit si privit), sa ocolim privirea unui copil cersind (pentru ca, iarasi (!) este doar o veriga dintr-o za a acelor nefericiti, trandavi, mizerabili care nu ne mai misca in imperturbabilitatea noastra) s.a.m.d. Pe principiul “nihil nove sub sole”, ne taram pasii gelifiati de cazna banalului cotidian… Cum sa traim, daca noi insine nu vrem s-o facem? Bunica spune de Dumnezeu care “nu-ti baga in traista…”, iar eu vorbesc de Dumnezeu care te-a trimis in corpul tau ca sa aduni pentru suflet, ca sa ii povestesti in Purgatoriu despre fericire, bunatate, vis, cosmar, frustrare, extaz, supliciu, durere, speranta – asa cum le traieste un muritor! Tu ce-ai sa-i spui? Sau poate crezi ca iti va sufla Charon, vaslind in luntrea sa dintre doua lumi?

(…) Mintea mea se arata grozav de agera : periuta – pieptene – haine – fard – pantofi – geam deschis pentru aerisit – mapa – cursuri – geanta – chei – bilet de tramvai la purtator – usa incuiata… and I’m set to go! Dar.. o dispretuiesc pe aceasta minte, care inainte se mustra pentru acel actus reus de a se complacea in banal,  pentru modul cum acum pare impacata si chiar serviabila in a-i oferi corpului meu ritualul de zi cu zi al plecarii de acasa! Cat de duali suntem! Ce mai “trestii ganditoare“! (Blaise Pascal)

Pe drum ma remontez totusi, imi sunt un dascal aprig si recurg la  masurile ce se impun. Nu, astazi o sa-i ofer un zambet cald si un ton placid vanzatoarei cu mina acra si desfigurata de … (ce intamplare!) aceeasi confruntare cu banalul existential. Astazi ma uit cu luare aminte in jur si vad in metrou fetzisoara candida a unei mogaldete cu par blond si ochi albastri si – ce senzatie noua si revelatoare! – mintea imi developeaza un film vechi de 19 ani cu o alta mogaldeata asemenea, pregatindu-se sa inmagazineze candva, in viitor, un alt chip blond si serafic – bucata rupta din acest film vechi. Astazi uit intelesul invectivelor din romana si aud ce-mi place mie. Imi cumpar un covrig cu susan si il savurez din mers – ma gandesc la simitul turcilor, la calatorii.. O, sancta simplicitas! Vad un afis cu dansatori si ma gandesc ca in sfarsit am sansa sa invat de la cineva avizat cativa pasi profesionisti – ce bine! Ma gandesc ca am motive sa imi rada sufletul, si ochii! Trec pe langa Opera si consult programul, zabovind asupra descrierii fiecarei reprezentatii, si apoi privesc Opera Romana – ce cladire mareata si eleganta! Azi este una din putinele dati cand am privit-o altfel decat cu ochii sau, mai degraba, cu ochelarii de cal ai trecatorului aflat in contratimp. Apoi aud liedurile rasadurilor de flori ce imprejmuiesc facultatea – ce flori mandre si frumos colorate! priviti-le: atat de mandre sa iti vegheze pasul masurat de student. Oh, ce aglomerare de chipuri, ce hora a destinelor, cum se lasa parterul insemnat de mii de pasi! Treceti, treceti!

Astazi e cam frig, dar de ce mi-ar pasa? Carpe diem…

Catre noi

Du-ma in lumea unde ziua se contopeste cu noaptea, in care luna si soarele guverneaza acelasi cer, o lume a particularului lui Noica, a Increatului si a Energiei in forma sa cea mai pura. Mai mult ca niciodata, imi doresc sa ma complac intr-o stare ingenua, contemplativa, si sa parasesc conditia pesterii. Ajuta-ma sa aud muzica sferelor, sa respir prin roua florilor, sa ma pieptan in ochiul lacului, sa fiu naturala si simpla, sa iubesc mai mult, sa ma stiu ferita de ce e rau. Creeaza-mi in continuare acea lume de care sa ma agat, o lume straina de tot ce e sordid si obscur, vulgar si prostesc, dar ridicata pe pilonii armoniei interioare si a afectivitatii. Sa fim sociali cu altii, dar asceti cu noi; sa nu ridicam ancora de pe malul realitatii, dar sa privim spre orizontul propriilor nazuinte; sa fim doi in corporalitate, dar unul in gandire si simtire… Eu sunt aici, dar tu?

Cele mai frumoase cantece de dragoste din toate timpurile

In luna februarie a acestui an, Realitatea a realizat un top al melodiilor de dragoste care au inspirat atatea cupluri de ieri, de azi si de maine. Intamplator, am dat peste acest articol,, dar, mult mai mult decat o fac manualele groase de drept, m-a sensibilizat si mi-a readus aminte ca simtirea primeaza.

//

Iată câteva dintre cele mai reuşite melodii de dragoste din toate timpurile, ce au făcut înconjurul lumii:

Righteous Brothers – Unchained Melody

“Unchained Melody” a fost compusă de Alex North, versurile aparţinându-i lui Hy Zaret. Cântecul a fost înregistrat în peste 500 de versiuni, în zeci le limbi diferite, cea mai populară fiind interpretarea celor de la Righteous Brothers. Melodia a fost inclusă pe coloana sonoră a cunoscutei pelicule romantice “Ghost” (1990).

Sinead O’Connor – Nothing Compares 2 U

Melodia “Nothing Compares 2 U” a fost compusă de Prince, în 1981, pentru trupa The Family. Preluarea lui Sinead O’Connor din 1990 a urcat pe primele locuri în topuri şi a devenit un cântec de dragoste celebru. Se spune că Prince a compus acest cântec fiind inspirat de actriţa şi cântăreaţa Susannah Melvolin. Videoclipul este filmat în Paris.

Elvis Presley – Can’t Help Falling in Love

“Can’t Help Falling in Love” are la bază melodia “Paisir d’amour” a lui Jean Paul Egide Martini şi a fost rescrisă pentru filmul Blue Hawaii (1961), ce l-a avut ca protagonist pe Elvis Presley. Cu acest cântec, Elvis obişnuia să-şi încheie concertele, inclusiv pe ultimul pe care l-a susţinut, în 1977, la Indianapolis.

Whitney Houston – I Will Always Love You

Faimoasă după includerea sa pe coloana sonoră a filmului The Bodyguard (1992), “I Will Always Love You” a aparţinut în original cântăreţei Dolly Parton. În interpretarea lui Whitney Houston, a devenit cea mai bine vândută melodie apaţinând unei interprete şi una dintre cele mai bine vândute piese din toate timpurile.

Celine Dion – My Heart Will Go On

În interpretarea talentatei Celine Dione, “My Heart Will Go On” a făcut parte din coloana sonoră a filmului “Titanic” (1997). Compus de James Horner, cu versuri de Will Jennings, cântecul şi-a adjudecat un premiu Oscar în 1997 şi mai multe premii Grammy.

Aerosmith – I Don’t Want to Miss a Thing

Un alt film celebru, Armageddon (1998), a adus publicului, pe coloana sa sonoră, “I Don’t Want to Miss a Thing” a trupei Aerosmith. Melodia a fost compusă de Diane Warren, care a mărturisit că piesa a fost scrisă iniţial pentru Celine Dion.

Joe Dassin – Et Si Tu N’Existais Pas

Interpretarea de mai sus a frumosului cântec de dragoste “Et Si Tu N’Existais Pas” a fost înregistrată în cadrul unei emisiuni televizate, în 1976. Melodia, compusă de Pierre Delanoe şi Claude Lemesle, a fost lansată în 1975.

John Lennon – Woman

O declaraţie de iubire pentru Yoko Ono, “Woman” a fost înregistrată în 1980, compusă şi interpretată de John Lennon. Melodia începe cu o parafrazare a unui proverb chinezesc, iar Lennon poate fi auzit şoptind “Pentru cealaltă jumătate a cerului”. Într-un interviu acordat în decembrie 1980 revistei Rolling Stone, John Lennon a spus că “Woman” este o versiune matură a piesei “Girl”, aparţinând Beatles.

Frank & Nancy Sinatra – Somethin’ Stupid

“Somethin’ Stupid” este un cântec scris de C. Carson Parks şi a fost înregistrat pentru prima dată de Parks şi soţia sa, în 1967. Versiunea cea mai cunoscută este cea interpretată de Frank Sinara şi fiica sa, Nancy Sinatra. În 2001, piesa a fost preluată de cântăreţul britanic Robbie Williams, în duet cu actriţa Nicole Kidman.

Bon Jovi -  Always

“Always” a fost lansată în 1994 şi trebuia să fie inclusă pe coloana sonoră a filmului Romeo Is Bleeding (1993), însă celor de la Bon Jovi nu le-a plăcut filmul. Balada este cea mai de succes piesă a trupei Bon Jovi şi s-a vândut în patru milioane de exemplare în întreaga lume.

George Michael – Careless Whisper

George Michael a lansat “Careless Whisper” în 1984, când era încă membru al trupei Wham!. Pe vremea când a scris cântecul, George Michael era un necunoscut şi lucra ca uşier la un cinematograf. Într-un interviu acordat în 2006, George Michael povestea că ideea includerii saxofonului în melodie i-a venit în timp ce lua autobuzul spre casă. “Careless Whisper” a ocupat poziţia întâi în topurile din 25 de ţări.

Berlin – Take My Breath Away

“Take My Breath Away” a fost compusă de Giorgio Moroder şi Tom Whitlock şi a făcut parte din coloana sonoră a filmului Top Gun (1986). Piesa a câştigat, în 1987, Oscarul şi Globul de Aur pentru cea mai bună melodie a anului.

Queen – Love of My Life

“Love of My Life” a fost compusă de Freddy Mercury la pian şi adaptată de Brian May pentru varianta de concert. A fost una dintre piesele de concert preferate ale lui Freddy Mercury, căruia îi plăcea să lase publicul să cânte căteva versuri în locul lui. După moartea lui Freddy, Brian May şi-a făcut un obicei din a-i dedica piesa ori de câte ori o interpreta.

Diana Ross & Lionel Richie – Endless Love

Compusă de Lionel Richie, “Endless Love” a fost interpetată în original de Richie în duet cu Diana Ross, în 1981. Piesa a fost preluată 13 ani mai târziu de Mariah Carey şi Luther Vandross.

Mariah Carey – Whitout You

“Without You” a fost înregistrată prima dată de Badfingers, în 1970, fără un succes notabil. Piesa a fost preluată de Harry Nilson un an mai târziu şi a urcat pe primele locuri în topurile din SUA şi Marea Britanie. Versiunea interpretată de Mariah Carey, în 1994, a fost lansată la o săptămână după ce Nilson a decedat în urma unui atac de cord.

Bee Gees – How Deep Is Your Love

“How Deep Is Your Love” a fost înregistrată de Bee Gees în 1977 şi a făcut parte din coloana sonoră a filmului Saturday Night Fever (1977). “Satyin’ Alive” şi “How Deep Is Your Love” sunt cele două piese ale trupei Bee Gees incluse în topul Billboard al celor mai bune melodii din toate timpurile. Un cover a succes a fost realizat de Take That în 1996.

Sursa : REALITATEA TV