Why not start with you for a change?

Cine ESTE Gheorghe Dinica?

Sa ne imaginam, asadar, ca disparitia lui a fost doar un vis urat, cinic, care si-a incetat tortura si nebuloasa. Despre Gheorghe Dinica vorbim nu pentru ca asa ne prilejuieste aceasta disparitie absurda, ci pentru ca asa se cuvine a fi elogiat un artist deasupra caruia a cazut cortina si care se indreapta discret inspre culise. El nu pleaca, pentru ca e nedemn sa dezamagesti publicul care te aclama si te pretuieste, ci intocmai acelui actor grabit din amintirile Laurei, isi aduna toata forta sugestiva si vana artistica pentru actul de dupa pauza, mai memorabil si mai ravnit. Fii rabdator si iti va aparea inaintea ochilor – acest om-orchestra, “maturator de praf de stele”, care isi dezvaluie firea de artist in numele progresului cultural, al devenirii omului.
Nu trebuie sa fii connaisseur al lumii teatrului ca sa vorbesti despre Gheorghe Dinica. Chiar “civila” fiind (cum sunt numiti in argoul artistilor cei neinitiati, non-actorii), nu pot sa nu recurg la paronimia virtuos/virtuoz, fara a gresi catusi de putin. Intai, pentru ca OMUL din spatele cortinei, boem si placid, adesea jovial, inofensiv, a strans in acesti ani virtuti nenumarate, imbracate toate in hainele intelepciunii. Doi, pentru ca ARTISTUL din spatele cortinei si-a capatat o stea proprie prin faptul ca a cultivat gustul pentru frumos al zecilor de generatii care i-au devenit discipoli ori spectatori. De fapt, cred ca spiritul virtuosului care salasuieste laolalta cu spiritul virtuozului in acelasi trup sunt expresia cea mai pura a omului complet, evoluat.
Imi place Gheorghe Dinica, imi place vocea lui inconfundabila, timbrul cald, cadenta vorbei lui, imi place cantecul si jocul de scena, imi place ca ramane imperturbabil, impasibil la previziunile amenintatoare privind indobitocirea omului modern si ruinarea culturii, si continua sa joace – un spirit morometian (ca si colegii lui), care isi marturiseste profesiunea de credinta : teatrul, caruia ii e vesnic devotat. Imi place ca spirala deliranta a lumii de sub reflectoare nu l-a transfigurat, ci parca timpul l-a aratat si mai modest, mai umil. Imi place mandria si daruirea de/pentru ce face.
El a fost turcul Kadir, alaturi de Beligan si Moraru, acum 4 ani, intr-o seara de noiembrie. Eram o adolescenta simpla, la inceput de liceu, care se minuna inca de grandoarea Teatrului National. El, cu priceperea artisului suprem, dobandite fiindu-i miscarea, replica, limbajul paraverbal, a adus aeca seara sub semnul hohotelor si al destinderii.
Acum, el se pregateste pentru revenirea pe scena, publicul este intr-o incordare muta, tacita, dar reverentioasa. Luminile se sting, una cate una in sala; se aseamana cu niste opaite ori niste lumanari care palpaie molcom. Faldurile cortinei sunt inselator de negre, poate prea negre pentru asteptarile tuturor.. emit o greutate de plumb si o textura de giulgiu. Si totul miroase usor intepator, iarasi inexplicabil de intepator. Asteptarea asta muta e mai tiuitoare si mai deranjanta ca oricand..
….
A fost doar o senzatie bizara, de moment, caci IATA-L! In podoabe de scena, iarasi vesel, iarasi iubitor si ocrotitor fata de publicul sau. Oameni creduli si prosti ce suntem.. Maestrul nu a plecat nicaieri, el doar a zabovit in culise pentru o ultima mica repetitie.
Ia-ne suflarea, Maestre, asa cum faci de fiecare data, iar noi iti vom fi alaturi chiar si la ultima ta suflare.. si vom lacrima, te voi plange indelung atunci. Dar ziua aceea e departe, Maestre, talentul te-a facut etern..

 

“M-am suit pe scenă şi parcă eram acolo de când lumea”

GHEORGHE DINICA (1934-2009)

Romeo si Julieta – musicalul

Povestea nascuta in Anglia despre doi tineri italieni a fost adaptata in forma de musical de un francez, ca mai apoi sa fie pusa in scena de catre o echipa de realizatori din Ungaria in colaborare cu actori romani.

Din 2001, musicalul a avut un succes rasunator, iar ce am vazut aseara este de departe un spectacol complex : romanticul si tragicul isi dau mana pe fondul unui sincretism ce pare a avea resurse inepuizabile. Daruirea fiecarui personaj si grandoarea fiecarei scene imi ingreuneaza misiunea de a nominaliza O scena si numai UNA. Timp de 2h si 30′ (cu pauza) am fost martora unui spectacol veritabil, si cand spun veritabil, nu denaturez intelesul acestui cuvant. In genere, mediatizarea intensa a unei reprezentatii prinde “mucegaiul comercialului: si practic, ce faci este sa te expui de unul singur mirajului acelui pom laudat. Asta, in genere, desigur..! Dar specialia generalibus derogant, iar “Romeo s Julieta” (muzica&versuri : Gerard Presgurvic; regia : Miklos Gabor Kerenyi/ Kero) nu este o forma fara fond, goala de continut, nu este un interes pecuniar, un produs in ambalaj sofisticat.

Departe de a fi o simpla umbra hamletica in peisajul autohton al artelor, musicalul se impune printr-un scenariu proaspat, actual : doi tineri exponenti ai unor lumi paralele (ce mi-e 1600? ce mi-e 2009?), infrunta orgoliul nemasurat si, in cele din urma, fatal al familiilor lor (Capulet si Montague). Costumele de epoca sunt inlocuite de tinute indraznete, moderne (mai ales cat ii priveste pe dansatori), dialogurile afectate si trase de par abunda in cuvinte recognoscibile in vocabularul tineretului secolului XXI, muzica se “inaspreste” pe ritmuri de rock si pop, machiajul devine mai excentric, Verona cea rupta din soare devine refugiu al demoniacului, sub imperiul razboiului deschis dintre cele doua familii.

Singuri supravietuitori ai acestui paradis destramat sunt Julieta (Diana Nitu/Simona Nae) si Romeo (Mihai Mos/ Jorge), imbatati de dragoste si dorinta de a se casatori in secret. Cand in prima scena cei doi dusmani se privesc ca doua fiare gata de lupta, zarurile par a fi aruncate si soarta celor doi indragostiti – scrum. Sfidand, insa, rigorile si imposibilul, acompaniati de voci cultivate (si de o orchestra fara cusur!), acesti copii nebuni se cununa si isi jura credinta pana la moartea care ii pandeste mai iute decat s-ar fi asteptat.

Conflictul central al familiilor, cel psihologic, precum si cele secundare (Romeo-Paris, Romeo-Tybalt, Mercutio-Tybalt, lady Montague-lady Capulet) sunt stinse de cruzimea mortii fulgeratoare a celor doi. Daca amor omnia vincit, se poate spune ca singura “victorie” a acestor destine tragice este pecetluirea pacii dintre cele doua familii, iar, la scara larga, raspandirea iubirii intre semeni ca unica posibilitate de salvare de la un naufragiu spiritual, de la dezumanizare, desacralizare si indobitocire. Pentru ca iubirea a trait o viata milenara si a salvat vieti; aici, paradoxul face ca aceeasi iubire sa mistuiasca vieti.

M-a uimit cum decorul anacronic si simbolic al operetei “Ion Dacian” s-a imbogatit vizibil, oferind Cezarului ce-i al Cezarului si, in speta, oferind privirii ce i-a fost dat sa i se ofere. Sub ochii mei s-a desavarsit un spectacol care isi merita recunoasterea la nivel mondial si care mi-a transmis niste emotii puternice, complexe si greu de transpus pe hartie. Singura mea recomandare este sa nu va limitati la a viziona filmuletele de prezentare sau la a citi postari poate subiective, poate neconforme cu realitatea de pe scena. Inlocuiti tenisii cu pantofi si clubul cu “templele de cultura” si optati pentru o seara la Opera/Opereta/teatru/Ateneu.

Am toata pretuirea pentru acesti artisti, pentru ca iubesc ceea ce fac si ca natura lor boema, adesea apostrofata, ii indeamna sa isi redescopere umanitatea din ei si sa ii faca si pe ceilalti sa isi dea seama de ea.. Jos palaria pentru arta!

Libertatea înseamnă cultură. O libertate incultă generează anarhie.

Desteptarea dinaintea lui Brumar

Dimineata mijeste de prin palcurile de nori. O alta zi de octombrie care, culmea (!), desi este tot o zi ca si ieri, si ca si maine, si repetitivitatea ei o inscrie in calendarul sempitern al lumii, aceasta alta zi isi reclama dreptul de a fi distincta de suratele ei (fie si cu putin!) si de a-mi darui si ea o frantura de amintire si o bruma de intelepciune. Analizandu-i acest infim “deziderat”, concluzionez ca nu m-am trezit pentru a astepta sa adorm la loc seara… ci pentru a trai!

Multi am uitat sa mai traim si spun cu franchete ca am momentele mele cand uit sa fac acest lucru – cine stie? – din prea multa blazare, impacare cu rutina, cufundare in gandurile goale, stravezii si gesturi mecanice : laitmotivul poeziei umanitatii. De aceea: “Să îţi trăieşti viaţa este ceva foarte rar. Majoritatea oamenilor doar există.” (Oscar Wilde)

Meditand la doctrine filozofice, deci, ma uit in oglinda si fac un pact cu imaginea care motaie de zor, aproape noctambula: sa traiesc! Mai frumos. Mai en detail, mai minimalist; sa supradimensionez frumosul pitit (inclusiv cel proscris) sub plapuma pornirii instrinctive a fiecarui om : aceea de a nu mai acorda o catusi de mica atentie unor lucruri arhicunoscute si bagatelizate. Vinovat e preconstientul din fiecare dintre noi, vinovat pentru ca ne preseaza sa ocolim florile (pentru ca – nu-i asa? – sunt doar niste flori scurse de esenta si noutate, pe care le-am tot pipait, mirosit si privit), sa ocolim privirea unui copil cersind (pentru ca, iarasi (!) este doar o veriga dintr-o za a acelor nefericiti, trandavi, mizerabili care nu ne mai misca in imperturbabilitatea noastra) s.a.m.d. Pe principiul “nihil nove sub sole”, ne taram pasii gelifiati de cazna banalului cotidian… Cum sa traim, daca noi insine nu vrem s-o facem? Bunica spune de Dumnezeu care “nu-ti baga in traista…”, iar eu vorbesc de Dumnezeu care te-a trimis in corpul tau ca sa aduni pentru suflet, ca sa ii povestesti in Purgatoriu despre fericire, bunatate, vis, cosmar, frustrare, extaz, supliciu, durere, speranta – asa cum le traieste un muritor! Tu ce-ai sa-i spui? Sau poate crezi ca iti va sufla Charon, vaslind in luntrea sa dintre doua lumi?

(…) Mintea mea se arata grozav de agera : periuta – pieptene – haine – fard – pantofi – geam deschis pentru aerisit – mapa – cursuri – geanta – chei – bilet de tramvai la purtator – usa incuiata… and I’m set to go! Dar.. o dispretuiesc pe aceasta minte, care inainte se mustra pentru acel actus reus de a se complacea in banal,  pentru modul cum acum pare impacata si chiar serviabila in a-i oferi corpului meu ritualul de zi cu zi al plecarii de acasa! Cat de duali suntem! Ce mai “trestii ganditoare“! (Blaise Pascal)

Pe drum ma remontez totusi, imi sunt un dascal aprig si recurg la  masurile ce se impun. Nu, astazi o sa-i ofer un zambet cald si un ton placid vanzatoarei cu mina acra si desfigurata de … (ce intamplare!) aceeasi confruntare cu banalul existential. Astazi ma uit cu luare aminte in jur si vad in metrou fetzisoara candida a unei mogaldete cu par blond si ochi albastri si – ce senzatie noua si revelatoare! – mintea imi developeaza un film vechi de 19 ani cu o alta mogaldeata asemenea, pregatindu-se sa inmagazineze candva, in viitor, un alt chip blond si serafic – bucata rupta din acest film vechi. Astazi uit intelesul invectivelor din romana si aud ce-mi place mie. Imi cumpar un covrig cu susan si il savurez din mers – ma gandesc la simitul turcilor, la calatorii.. O, sancta simplicitas! Vad un afis cu dansatori si ma gandesc ca in sfarsit am sansa sa invat de la cineva avizat cativa pasi profesionisti – ce bine! Ma gandesc ca am motive sa imi rada sufletul, si ochii! Trec pe langa Opera si consult programul, zabovind asupra descrierii fiecarei reprezentatii, si apoi privesc Opera Romana – ce cladire mareata si eleganta! Azi este una din putinele dati cand am privit-o altfel decat cu ochii sau, mai degraba, cu ochelarii de cal ai trecatorului aflat in contratimp. Apoi aud liedurile rasadurilor de flori ce imprejmuiesc facultatea – ce flori mandre si frumos colorate! priviti-le: atat de mandre sa iti vegheze pasul masurat de student. Oh, ce aglomerare de chipuri, ce hora a destinelor, cum se lasa parterul insemnat de mii de pasi! Treceti, treceti!

Astazi e cam frig, dar de ce mi-ar pasa? Carpe diem…

Catre noi

Du-ma in lumea unde ziua se contopeste cu noaptea, in care luna si soarele guverneaza acelasi cer, o lume a particularului lui Noica, a Increatului si a Energiei in forma sa cea mai pura. Mai mult ca niciodata, imi doresc sa ma complac intr-o stare ingenua, contemplativa, si sa parasesc conditia pesterii. Ajuta-ma sa aud muzica sferelor, sa respir prin roua florilor, sa ma pieptan in ochiul lacului, sa fiu naturala si simpla, sa iubesc mai mult, sa ma stiu ferita de ce e rau. Creeaza-mi in continuare acea lume de care sa ma agat, o lume straina de tot ce e sordid si obscur, vulgar si prostesc, dar ridicata pe pilonii armoniei interioare si a afectivitatii. Sa fim sociali cu altii, dar asceti cu noi; sa nu ridicam ancora de pe malul realitatii, dar sa privim spre orizontul propriilor nazuinte; sa fim doi in corporalitate, dar unul in gandire si simtire… Eu sunt aici, dar tu?

Cele mai frumoase cantece de dragoste din toate timpurile

In luna februarie a acestui an, Realitatea a realizat un top al melodiilor de dragoste care au inspirat atatea cupluri de ieri, de azi si de maine. Intamplator, am dat peste acest articol,, dar, mult mai mult decat o fac manualele groase de drept, m-a sensibilizat si mi-a readus aminte ca simtirea primeaza.

//

Iată câteva dintre cele mai reuşite melodii de dragoste din toate timpurile, ce au făcut înconjurul lumii:

Righteous Brothers – Unchained Melody

“Unchained Melody” a fost compusă de Alex North, versurile aparţinându-i lui Hy Zaret. Cântecul a fost înregistrat în peste 500 de versiuni, în zeci le limbi diferite, cea mai populară fiind interpretarea celor de la Righteous Brothers. Melodia a fost inclusă pe coloana sonoră a cunoscutei pelicule romantice “Ghost” (1990).

Sinead O’Connor – Nothing Compares 2 U

Melodia “Nothing Compares 2 U” a fost compusă de Prince, în 1981, pentru trupa The Family. Preluarea lui Sinead O’Connor din 1990 a urcat pe primele locuri în topuri şi a devenit un cântec de dragoste celebru. Se spune că Prince a compus acest cântec fiind inspirat de actriţa şi cântăreaţa Susannah Melvolin. Videoclipul este filmat în Paris.

Elvis Presley – Can’t Help Falling in Love

“Can’t Help Falling in Love” are la bază melodia “Paisir d’amour” a lui Jean Paul Egide Martini şi a fost rescrisă pentru filmul Blue Hawaii (1961), ce l-a avut ca protagonist pe Elvis Presley. Cu acest cântec, Elvis obişnuia să-şi încheie concertele, inclusiv pe ultimul pe care l-a susţinut, în 1977, la Indianapolis.

Whitney Houston – I Will Always Love You

Faimoasă după includerea sa pe coloana sonoră a filmului The Bodyguard (1992), “I Will Always Love You” a aparţinut în original cântăreţei Dolly Parton. În interpretarea lui Whitney Houston, a devenit cea mai bine vândută melodie apaţinând unei interprete şi una dintre cele mai bine vândute piese din toate timpurile.

Celine Dion – My Heart Will Go On

În interpretarea talentatei Celine Dione, “My Heart Will Go On” a făcut parte din coloana sonoră a filmului “Titanic” (1997). Compus de James Horner, cu versuri de Will Jennings, cântecul şi-a adjudecat un premiu Oscar în 1997 şi mai multe premii Grammy.

Aerosmith – I Don’t Want to Miss a Thing

Un alt film celebru, Armageddon (1998), a adus publicului, pe coloana sa sonoră, “I Don’t Want to Miss a Thing” a trupei Aerosmith. Melodia a fost compusă de Diane Warren, care a mărturisit că piesa a fost scrisă iniţial pentru Celine Dion.

Joe Dassin – Et Si Tu N’Existais Pas

Interpretarea de mai sus a frumosului cântec de dragoste “Et Si Tu N’Existais Pas” a fost înregistrată în cadrul unei emisiuni televizate, în 1976. Melodia, compusă de Pierre Delanoe şi Claude Lemesle, a fost lansată în 1975.

John Lennon – Woman

O declaraţie de iubire pentru Yoko Ono, “Woman” a fost înregistrată în 1980, compusă şi interpretată de John Lennon. Melodia începe cu o parafrazare a unui proverb chinezesc, iar Lennon poate fi auzit şoptind “Pentru cealaltă jumătate a cerului”. Într-un interviu acordat în decembrie 1980 revistei Rolling Stone, John Lennon a spus că “Woman” este o versiune matură a piesei “Girl”, aparţinând Beatles.

Frank & Nancy Sinatra – Somethin’ Stupid

“Somethin’ Stupid” este un cântec scris de C. Carson Parks şi a fost înregistrat pentru prima dată de Parks şi soţia sa, în 1967. Versiunea cea mai cunoscută este cea interpretată de Frank Sinara şi fiica sa, Nancy Sinatra. În 2001, piesa a fost preluată de cântăreţul britanic Robbie Williams, în duet cu actriţa Nicole Kidman.

Bon Jovi -  Always

“Always” a fost lansată în 1994 şi trebuia să fie inclusă pe coloana sonoră a filmului Romeo Is Bleeding (1993), însă celor de la Bon Jovi nu le-a plăcut filmul. Balada este cea mai de succes piesă a trupei Bon Jovi şi s-a vândut în patru milioane de exemplare în întreaga lume.

George Michael – Careless Whisper

George Michael a lansat “Careless Whisper” în 1984, când era încă membru al trupei Wham!. Pe vremea când a scris cântecul, George Michael era un necunoscut şi lucra ca uşier la un cinematograf. Într-un interviu acordat în 2006, George Michael povestea că ideea includerii saxofonului în melodie i-a venit în timp ce lua autobuzul spre casă. “Careless Whisper” a ocupat poziţia întâi în topurile din 25 de ţări.

Berlin – Take My Breath Away

“Take My Breath Away” a fost compusă de Giorgio Moroder şi Tom Whitlock şi a făcut parte din coloana sonoră a filmului Top Gun (1986). Piesa a câştigat, în 1987, Oscarul şi Globul de Aur pentru cea mai bună melodie a anului.

Queen – Love of My Life

“Love of My Life” a fost compusă de Freddy Mercury la pian şi adaptată de Brian May pentru varianta de concert. A fost una dintre piesele de concert preferate ale lui Freddy Mercury, căruia îi plăcea să lase publicul să cânte căteva versuri în locul lui. După moartea lui Freddy, Brian May şi-a făcut un obicei din a-i dedica piesa ori de câte ori o interpreta.

Diana Ross & Lionel Richie – Endless Love

Compusă de Lionel Richie, “Endless Love” a fost interpetată în original de Richie în duet cu Diana Ross, în 1981. Piesa a fost preluată 13 ani mai târziu de Mariah Carey şi Luther Vandross.

Mariah Carey – Whitout You

“Without You” a fost înregistrată prima dată de Badfingers, în 1970, fără un succes notabil. Piesa a fost preluată de Harry Nilson un an mai târziu şi a urcat pe primele locuri în topurile din SUA şi Marea Britanie. Versiunea interpretată de Mariah Carey, în 1994, a fost lansată la o săptămână după ce Nilson a decedat în urma unui atac de cord.

Bee Gees – How Deep Is Your Love

“How Deep Is Your Love” a fost înregistrată de Bee Gees în 1977 şi a făcut parte din coloana sonoră a filmului Saturday Night Fever (1977). “Satyin’ Alive” şi “How Deep Is Your Love” sunt cele două piese ale trupei Bee Gees incluse în topul Billboard al celor mai bune melodii din toate timpurile. Un cover a succes a fost realizat de Take That în 1996.

Sursa : REALITATEA TV

Barişna

Ebosa romaneasca (partea a II-a)

Scoala m-a invatat ca “maneaua” e un cantec de dragoste oriental. Societatea m-a invatat ca orice termen poate fi dus pana la degradare semantica si ca barbarismele sunt de-a dreptul cool!

Odata, un elvetian m-a uimit cand, trecand strada, i-a multumit printr-un semn al mainii soferului, care a clatinat din cap la randul lui cu deferenta. In Romania, cand am incercat experimentul, soferul m-a invitat la el acasa.

Bineinteles ca vremurile se schimba, si noi odata cu ele. Esti vetust sa mai crezi ca poti admira obiectele dintr-un magazin daca nu ai intentia sa le si cumperi, eventual sa mai lasi si un mic “spor de zambet” vanzatoarei

Romanii sunt un popor exuberant, asa ca orice pui de roman va insufleti atmosfera posaca din tramvai cu un tril de telefon, eventual sustinut de versuri proprii. Romanul s-a nascut poet, stim bine.

In Romania, sa fii student nu-ti da prerogativa de a fi privit ca un intelectual; ceea ce, sincer, mi se pare just, atata timp cat licenta depinde de dexteritatea cu care dam search pe google.

Codul familiei reglementeaza si relatiile dintre soti, relatii bazate pe armonie si intelegere. Din nefericire, violenta domestica e la ea acasa la noi. Eufemistic, sa zicem ca romanul de azi a conservat bunele cutume ale Imperiului Roman si e un pater familias desavarsit.

O vorba arhaica spune ca “lenea e cucoana mare”. Dar, surprinzator, in spatiul romanesc ea are de mancare poate chiar mai mult decat harnicia.

Inca mai pastrez un cadou original pe care un Mos Craciun cu un simt dezvoltat al umorului a avut inspiratia sa mi-l ofere. Era un atlas al statelor lumii, pe metoda simbolurilor. Buglaria avea trandafiri, Spania – caii Lipitani si, in fine, Romania – un taran cu o turma de porci. How better than this can it get?

Oricum te-ai imbraca, te expui riscului de a fi luat peste picior. In mentalitatea de mahala a romanului din popor “elegant” echivaleaza cu sclifosit care aspira la recunoastere intelectuala, “casual” cu mediocru, banal, “chic” cu atractiv in maniera vulgara, “sport” cu pseudoatlet si “hijo-de-putana style” cu … barosanul no.1. Socant! Blogul meu devine un adevarat martir al vorbelor despre realitatile de azi, tind sa cred.

Din nou.. problema mijloacelor de transport in comun impletita cu problema fondului muzical. Astfel, mi s-a intamplat de multe ori sa fiu partasa la eforturile zadarnice a unor manelisti simpatici de a-mi face curte acompaniati de ritmuri de cadana si versuri exotice care implica “bani, dusmani, tu si eu, impreuna mereu, gagica mea, inima mea” s.a.m.d. Ergo, homo homini lupus est!

Ca un sfat : daca simtiti ca “umilul” “Cod al bunelor maniere astazi” va este inferior si potrivnic comprehensiunii voastre, nu ezitati sa va procurati ghidul d-l Radu Paraschivescu. Eu l-am citit, dar e prea dificil pentru mine.

Mal du siecle

Va mai aduceti aminte de “Florile Raului” a lui Baudelaire?

Daca nu, nu va faceti griji. Acele “flori” oricum apartineau unui secol apus, unde oamenii se dadeau de ceasul mortii cu gandul la “teroarea” simbolista, care le smulgea vitalitatea, le transforma patul in cavou, cainele de companie in les, chipul rozaceu in galbejit, viata in moarte.

In secolul nostru, “florile” raului au deveit asa-zisii oameni noi, cu perspective si aspiratii noi, cu instrumente de cucerire a lumii… tot noi. Dar aparente sunt inselatoare. Pe premiza ca in natura nimic nu se pierde, totul se transforma, vanitatea omului a suferit modificari numai in masura in care si-a gasit o noua corporalitate, o noua infatisare (noile generatii), dar ea nu s-a pierdut; ba chiar s-a accentuat. Vanitatea inveterata e prezenta pretutindeni, dar am impresia ca a trebuit sa evoluez spre alta etapa ca sa ma frapeze din ce in ce mai mult aceasta realitate. Am impresia.. nu ca am stat intr-un turn de fildes, ci mai degraba ca, neavand experienta socializarii in masa, nu puneam pret pe veridicitatea acestei realitati a vanitatii.

……………………………………………………

” – Dvs. de ce a venit aici? Ce v-a manat sa alegeti acest domeniu?

- Aaaa, pai, n-as putea sa spun ashea.. Adica.. imi place avocatura, adica, sa apar oameni si chestii d-astea.. Nah, cam d-aia.”

E infiorator si nu ar fi asa daca ultima replica de mai sus ar veni dintr-o constiinta preaplina de o neprihanire geamana cu stupizenia dragalasa. Dar nu, ultima replica este musamaua acelei vanitati care apare de unde te astepti mai putin si in institutiile in care te astepti cel mai putin. E vanitate cand gandurile tale depasesc granita sinelui si nu mai sunt compatibile cu autoaprecierea corecta. E vanitate cand autosugestia isi intinde tentaculele labartate spre teluri fara acoperire. E vanitate sa incetezi sa te uiti lung la un pisc si sa indraznesti sa visezi ca ajungi acolo fara urcusul bolovanilor. Acesti alpinisti cu aripi ai muntelui telurilor inainte sunt suflete fara fund care raman vesnic in Purgatoriu, nauce de visurile irealiste cu care se indoctrineaza. Ei bine, piatra unghiulara a indraznelii de a spera la mai sus este experienta. Tichia de margaritar e o fata Morgana tentanta, dar ce nu stim multi (sau refuzam cu obstinatie  sa stim!) e ca pana la fata Morgana sunt dune de nisip.. multe, dureroase, cu urcusuri si coborasuri.

Raul secolului nostru sunt cei cu aspiratii prea inalte (ipostaza fericita), dar cu instrumente care sfideaza “chestii” cum ar fi cultura, bun-simtul, buna-credinta, cumpatarea etcaetera (ipostaza, desigur, nefericita)

Pentru acest mal du siecle:

Anim’est! pentru copilul din tine :)

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est are loc în

perioada 2-11 octombrie 2009 la Bucureşti, fiind găzduită de Cinema Patria, Cinema Elvira Popescu, Cinema Union şi Open Air Cărtureşt

i (Grădina Verona). Clubul festivalului se află la subsolul Librăriei Cărtureşti de pe strada Artur Verona. Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Estenest şi susţinut de Ogilvy. Biletele se găsesc prin Bilet.ro, pe internet, precum şi în reţeaua magazinelor partenere. Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, Ambasada Franţei la Bucureşti, Institutul Francez, Centrul Cultural American, Centrul

Wallonie Bruxelles, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Japan Foundation, Institutul Cultural Român, British Council, Cen

trul Ceh, Institutul Polonez, Centrul Cultural European al Sectorului 6, Independenta Film, Clorofilm, New Films, Eat Out Partener

i: Animax, Librăria Cărtureşti, Opel, Stella Artois, TNT, White Land, Philips, Toon Boom, Papa la Şoni Parteneri media: Radio Guerilla,

24FUN, Observator Cultural, Cotidianul, Cinemagia, HotNews, Metropotam, HBOClub.ro, Feeder.ro, Port.ro, acasa.ro, stiupecineva.ro, Oops! Media, Yazee, Cinefan.ro, Filmetari.com, Sensotv, 1801.ro, hohoscop, Zoom, Newsin Mobile, Cocor Media Channel

Sursa : Animest 2009

Mda..

Of, ce m-am mai lenevit in ultimele zile… si asta e evident din activitatea scazuta de pe blog. Ploua incontinuu de 2 zile, asa ca w-endul acesta s-a dovedit a fi unul mohorat, asfixiant, dar, util intr-o oarecare masura. Ploaia m-a indemnat sa am micile indeletnciri pe care in mod normal le mai trecem cu vederea:  o mica sesiune de SUDOKU pentru sinapse, un inventar al retetelor de la bunica,  o reordonare a maruntisurilor din camera si un desert terapeutic pentru delasarea autumnala – crema de ciocolata.

P.S. : Ieri, Internetul iar mi-a jucat feste si am impresia ca va continua cu giumbuslucuri asemanatoare pana cand voi lua decizia inteleapta de a relizia contractul cu ISP-ul.

Orasul pasilor pierduti

Trezirea la apel – 6 dimineata. Buimaca, imi caut pe dibuite papuceii albi si si incerc sa ma dezmortesc. Spre surprinderea mea, nu ma simt ca Omul de Tinichea, ba chiar as putea spune ca m-am inviorat instant la auzul vocilor alor mei, care chicoteau de zor undeva, la bucatarie.

Macar sa fie toamna, nu reusesc sa ma dezmint de la ideile mele estivale si nu renunt la fusta plisata, alba, care nu demult flutura in razele de soare ale verii. Un tricou, o geanta incapatoare, multe foi albe si pachetelul de masa. Imi rezerv, prevazatoare, mai mult timp pentru a ajunge la primul seminar si nici sfertul academic nu este o scuza plauzibila. Din fericire, ajung cu 25 de minute inainte de ora 8 si imi caut loc printre colegii de serie adunati in amfiteatru. Cunostinte noi, vorbe de duh, cuvinte de inceput, zambete sfioase si prezentarile de rigoare. La 8,25 un prea simpatic domn profesor – de fapt, asistent – isi face aparitia si ne cucereste din prima, cu fler si rabdare. Prea mult nu avea sa dureze aceasta prima apropiere student-profesor, iar in curand, 6 dintre cei prezenti in sala ne faceam loc in multimea agitata din fata avizierului.

O vizita la secretariat, o alta la sediul Asociatiei Studentilor de la Drept, si, in fine, ultima la sala de sport. Gustul aproape innascut si cultivat pentru armonie, echilibru si frumos al fetelor isi spune cuvantul si toate ne inscriem la dansuri de societate (vals, tango, cha-cha etc)

Ziua mea a continuat cu o plimbare prin Bucuresti care nu s-a dovedit neinspirata, mai ales cand esti cuprins, vrei-nu vrei, de pulsul orasului, de disponibilitatea si afabilitatea nebanuita a unor semeni in drumul tau, de vertijul euforic pe care ti-l da dansul figurilor noi, care se contopesc intr-un personaj colectiv, o maree care pare a se ghida dupa soare, nu dupa luna. Pentru animarea postului, am ales sa mai fac si cateva poze emblematice pentru popasurile mele de peste zi. La scala miniaturala, aidoma salii pasilor pierduti din Versailles.. Enjoy!

“Omul inteligent judeca cele noi dupa cele vechi.” – Sofocle

Un aforism care a insufletit cladirea falnica de pe bulevardul Mihail Kogalniceanu.

Pentru ca astazi, la aceeasi ora mii de studenti, o patrime (sau treime, dupa caz!) dintre ei boboci, se adunau la usile strajuite de figuri care au punctat istoria omenirii: unii catre Herodot, altii catre Reclus, atatia altii catre Hipocrate si in sfarsit, cei mai multi, catre Lycurg, ca mai apoi sa fie condusi, ca pe un drum atat de firesc, intr-o sala maiestuoasa, care purta parfumul statornicit al celor 150 de ani de fiinta.

Astazi, dintre toate facultatile orasului, tarii, parca facultatea asta care ma primea/privea semeata era cea mai indreptatita sa se comporte asa: ca o domnisoara care surade gales, constienta de farmecul si atractia pe care le emana. De fapt, o doamna din perspectiva vechimii si o domnisoara gratie prospetimii si entuziasmului neintinat. Dintre atatea alte facultati, aceasta radia si cand am pasit in aula, solemnitatea de acum 150 de ani ramasese intacta. Decan, rector, profesori si colegi mai mari ne salutau cu drag si ne pavau itinerariul ce ne asteapta cu sfaturi pertinente, dar si atentionarea preventiva : “Aici invatati, pentru ca aveti numai de castigat.”. Nu stiu cum a sunat asta in urechile altora, dar mie mi-a sunat mai mult decat un cliseu, un vechi, banal si repetitiv calc al dojanelor paterne&materne din copilarie ori o placa de patefon ascultata pana la epuizare. Mie mi-a sunat VEROSIMIL tot ce s-a spus, pentru ca parca “toate-s vechi si noua toate”, parca un rit stravechi care se desfasura cu regularitate an de an s-a infaptuit si azi, fara a fi patat de superficialitatea vremurilor actuale. Generatiile de profesori s-au schimbat, dar traditia a stat la loc de cinste, conventiile si rigorile s-au pastrat. Ca un preambul al unei cariere dintr-o sala de sedinte, “sedinta” de azi a purtat pecetea solemnitatii, a bunului-simt si a bunei-credinte.

Nu a fost nimic iesit din comun serbarea in sine, poate programul sau a fost linear si deloc peste asteptari. Dar ce a sadit in constiinta fiecaruia a fost neasteptat, cred eu. Si mai cred ca o facultate care nu si-a pervertit conceptiile in ce priveste procesul de invatare si priveste noul din prisma vechiului, este demna de incredere. Pe a mea a castigat-o.

Maine – 2 ore Drept Civil pentru mine si colegii mei din seria 1, grupa 103 (din 119 :O ) . Asta inseamna, vorba unei colege mai mari, ca daca mergi pe Magheru si iti cade un ghiveci in cap, aici intervine raspunderea civila delictuala. In rest, romani jus civile, Nicolae & Boroi si cursul regretatului domn Beleiu. Abia astept sa vad cum ne trateaza dl. asistent Ilie

In final, cateva poze, mai slabute calitativ (telefonul e in culpa, numai ca nu poate sa si-o invoce singur, vorba unui principiu de drept ).

Femeia cu ochi de peruzea